Dacă mă-ntreabă cineva cum îmi aduc eu aminte de tata, pot doar să spun că primul lucru ce-mi răsare-n minte e o formă obscură de desconsiderare amestecată cu faptul că-l încurca copilăria mea. Undeva în perioada când am început să simt rușine ca orice om sau omuleț, mă pândea și el de dincolo de ușa de la baie:
- Mai ai mult acolo, mă?
- Nu, doar puțțțiiinn…
- Păi hai mai repede.
Și când ieșeam, jap, o palmă după ceafă.
- Hai, bă, căcăciosule, că am și io nevoie, stai de 10 ore-acolo.
Simțeam palma aia mult timp, era ceva ascuțit în ea, disprețuitor. Aș fi vrut să nu mă mai cac și evitam asta în preajma lui de câte ori puteam. Ideea e că nu prea-mi ieșea. Reușeam cel mult să amân câteva zeci de minute evenimentul până când simțeam cum mațele stau să-mi explodeze.
- Băi, dar te trezești și tu în ultimul moment să te caci, n-am văzut așa ceva.
Fugeam la baie, nu mai vedeam nimic în jur, zdrang, trosc, se auzeau capacul de WC și șezătoarea de plastic, apoi vijelia. Până și urechile mi se micșorau supte de vacuumul evacuării, că nu mai auzeam mare lucru din sufragerie:
- … mănânci și te caci doar asta știi să faci.
Pe moment, îi dădeam dreptate-n sinea mea, mai ales că vorbea același lucru cu vecinii iar ăștia îi țineau isonul:
- Ce vrei, vecine, dacă ne-a mâncat în cur să vrem copii… asta e. Ce să facem cu ei acum? Îi creștem, băgăm mâncare-n ei până se fac mari și gata, să-i vedem la casa lor, nu? Măcar de ne-ar șterge la fund când n-om mai putea și noi, că vorba aia, tot…
- ...năseara, Bâțane.
- Hai să trăiești, Petrică.
- De la muncă, de la muncă?
- De la muncă, de un’ să viu din altă parte?
- Hai că urc și io cu tine că vreau să te rog ceva.
Bâțan știa că ăsta vrea să-i ceară motocicleta. Se gândea cum să refuze dar nu prea avea cum că tata era director de grădiniță și îi aducea de toate când avea nevoie: ciocolată, salam, cireșe, mușețel, lego, ce voia basca lui. Doar își chinuia mintea aiurea ca să născocească ceva plauzibil până la etajul 3. Când descuia ușa de la apartament, consumase deja de unul singur toate scenariile posibile iar la sfârșit era docil ca o pereche de șireturi.
- Ia-o, mă, dar ai grijă să nu treci prin toate bălțile cu ea că-mi îneci motoru’.
- Hai, frate, așa mă știi tu pe mine că mă port cu motocicleta noastră?
Nu era a lor, era doar a ăstuilalt, doar că tata vorbea așa că poate într-o zi ar fi devenit cu adevărat și a lui. Credea că așa ar fi fost corect să fie, fiindcă Bâțan o călărea doar la muncă, el la distracție. Și dacă stătea bine să se gândească, putea să ia autobuzul până la fabrică, ce atâtea ifose de James Dean pe capu’ lui. În mintea lui tata probabil, motocicleta ar fi ieșit într-o dimineață din subsol, ar fi sunat la ușa ăluia care locuia sub el și-ar fi zis:
- Bâțane, știi, ce? Io sunt ș-a lu’ Petrică.
- Făăă, ia uite tupeu la ea! Treci la subsol imediat că acum te fac capac de canalizare. Și de ce vrei tu, mă rog, să fii și-a lu’ Petrică, ă? De câte ori a băgat ăsta mâna-n tine să te repare? Nu vezi ce degete de femeie are? Nu e-n stare nici măcar să-ți găsească bujia, d-apoi să te desfacă.
- Meștere, uite care-i treaba. Tu mă duci doar la fabrică. Mergi în fiecare dimineață în linie dreaptă, faci o curbă mică, treci pe lângă autobuzul ăla roșu din stația de la Orizont și cam asta e. Dar ăsta are discuții învolburate pe la birt, mă uit cum se pocnesc ăștia și zac prin șanțuri, se mai urcă pe mine câte-o femeie, aud, simt chestii noi. Lasă-mă-n spițele mele că vreau și io să trăiesc. Mobra lu’ Grasu’ de la scara B, amărâta aia mânjită de noroi, e de zece ori mai interesantă decât mine și mai plină de viață. Dacă nu vrei, și știu că nu vrei, mă cac pe bujia ta, poți să ți-o iei înapoi. Iar dacă mă dai la topit, sper să devin sârmă pentru sutiene.
- … de babă.
- Du-te-n rahat, mă duc la Petrică, pa.
- Curvo!
- Tristule!
După ceva timp de cugetat, mi-am zis, ia stai, băi, nenicule, că io nu doar mănânc și fac caca. Mai zic o poezie lu’ tataie, adun acolo 2, 3 castraveți din grădină pentru mamaie, dau drumu’ singur la radio și zic săru’ mâna pentru masă de fiecare dată. În orice caz, era greu să nu mă constip pentru că adevărul ăsta este: tot ce livram eu lumii la schimb era în mare parte dezgust. Printre altele, aflasem la lumina unei lămpi cu gaz că nimic nu e moca pe lumea asta. Am contabilizat toate poeziile pe care le știam - nu erau prea multe, am aliniat în gând toți castraveții culeși vreodată și, în general, tot ce mi-au zis ai mei să ridic de jos de când m-am născut. Tot atârna mai greu “doar mănânci și te caci”. Rezultatul a fost că am început să mănânc mai puțin ca să ies mai rar și cu ceva practică am atins niște performațe extraordinare. La un moment dat eram la Amara, la băile de nămol cu bunică-miu și din prima clipă când am văzut că nu există încuietoare la ușa de la baie, mi-am zis că e posibil să nu mă cac deloc în vacanță. Am avut o singură tentativă: l-am așteptat să adoarmă că era puțin luat de nas de la niște beri. Nu aveam televizor în camera de hotel ca să-l țină ocupat fiindcă rare și scumpe erau camerele cu televizor. Adusesem însă cu noi un radio mic, pe baterii în care trăia Maria Dragomiroiu, Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca, Dolănescu și mulți alții. Cum întorcea tataia de buton, pac, începea unu’ să cânte, oricât de mult ar fi vrut el să-i ia prin surprindere. La orice oră, din zi și din noapte, nu contează cât de beat ar fi fost, ăștia cântau pentru el.
Stăteam așa pe colacul wc-ului încercând să-mi conving curu’ să expulzeze dar era al naibii de greu. Se auzea ecou’, ușa de la baie nu se închidea bine și, în general, totul era străin, complet străin. Aș fi vrut să fie baia mai mică, pereții puțin scorojiți ca acasă, să existe o mașină de spălat caldă, plină ochi de chiloți murdari și cămăși care aveau brodate aiurea câte-o lalea mică pe ele. Mi-ar fi plăcut să fie chiuveta aproape de veceu ca să pot băga unghia-n săpun, să văd undeva peria mamei, agrafele ei puțin ruginite și să mă prefac că citesc cărțulia de pe caloriferul scurt care avea pe copertă un indian descălecat ce pierduse ceva-n iarbă. Când tata-mi făcea scandal din te miri ce, fâș, îi rupeam o filă de după semnul lui de carte, nu dinaintea semnului cum insista, și mă ștergeam mulțumit la cur. Puteam doar să sper că fila era dintr-un loc unde povestirea îl făcea să exclame “Bă, e dat în căcat ăsta, ‘tu-l în cur pe mă-sa de ‘oț.”
Am stat până au început să-mi amorțească rău de tot picioarele care mai aveau mult de crescut până s-atingă gresia. Cu toate că știam clar că bunică-miu doarme, nu mă simțeam în apele mele până nu blocam ușa și singurul lucru pe care l-am găsit cât de cât satisfăcător a fost să decid să umplu o găleată cu apă și s-o lipesc de ușă. Măcar să nu mai stea întredeschisă iar cine intră, să nu dea buzna. Umplut e mult spus, că am simțit că mor urnind-o, nefiind nici jumate plină. Stăteam pe vasul de toaletă, așteptam și mă scremeam din nou, înconvoindu-mă până mi-am mirosit genunchii și simt într-un târziu că se mișcă ceva în mine, că vrea să iasă. Începusem să mă bucur că în sfârșit o să mănânc cu poftă următorul mic dejun, ba chiar am să mai cer o porție de pâine cu gem și unt. O să mă simt în sfârșit bine, fără să-mi mai cenzurez pofta, fără să-mi spun “stop” cum am făcut-o de atâtea ori. Împing și-mping, strigând în sinea mea de durere și bucurie, am fața schimonosită de-un zâmbet fals și dintr-o dată văd cum găleata țâșnește spre mine scuipând o limbă de apă. În prag, bunică-miu:
- Ce faci, măh, iar te caci?
Când ne-am întors acasă eram subnutrit, fără vlagă, cu o burtă mare-mare, și-n loc să mă ducă acasă ca să scot măcar un fragment osificat de pestilențiale, m-a dus la curte, să mă vadă bunică-mea. “Vezi, dom’le, ce-nseamnă bronzu’ de Amara?” Mă răsucea ținându-mă de cap, de parcă desfăcea un borcan de suc de roșii: “Ia uite, fă, Marioară, acilea, țigan l-am făcut. E sănătate curată: soare, nămol sapropelic, aer sărat…” Apoi îmi trăgea în jos de pantaloni ca să-i arate juma’ de bucă și să vadă contrastu’ în caz că nu era convinsă. Tare mulțumit și mândru era când ea zicea: “Oooo… mânca-l-ar mamaia de creol, dă să pup”. Îmi lăsa o dâră de melc de la baza nasului până pe frunte. A, și nu trebuia să mă șterg că nu era frumos, așa zicea mama. “Oamenii te iubesc și tu te ștergi? Cum crezi că se simt ei?” Ce să fac, așteptam să se usuce dâra de melc.
La bunici niciodată n-a fost vorba să fac treabă mare că aveau veceul în curte și-mi era frică de șoareci și șobolani. Degeaba îmi zicea tataie:
- Da’ stau io cu tine, n-are de ce să-ți fie frică. Tu crezi că șobolanii n-au altceva mai bun decât să te muște pe tine de fund?
- Cum adică să mă muște de fund? Pot să facă așa ceva? Mie mi-era frică să nu mă ciupe de papuci.
- Auzi, tu faci caca sau nu? că nu stau după tine toată ziua.
- Nu.
- E, atunci hai, faci la mă-ta acasă că io am și-altă treabă.
M-a dus acasă, nu-i vorbă, dar seara târziu, după ce-a cutreierat tot satu’ cu mine lăudându-se la rude ce țigan a făcut din mine. Nu zic, era un mare hâtru care nu refuza niciodată “un păhărel”, dar tare mult aș fi vrut să sară peste asta. Pe unde-am fost, toți erau mătuși și unchi de-am rămas cu impresia că tot satul e din familia noastră iar el era starostele suprem. “Cum, n-o mai știi tu pe tușica Veronica? Da’ pe Ciprian cu care te-ai jucat acum 3 luni îl mai ții minte?” Ziceam timid “da”, ascunzându-mă după el, da’ habar n-aveam despre ce vorbește. De dintre picioarele lui urmăream în continuare cum vorbesc țățele lu’ tușa Varvara sau Dobrica, cum o fi chemând-o, că mi-era fix egal, toate-aveau același pulovăr. Când m-am făcut mai mare am aflat că tataia Costel era și foarte abil politic, manevra oamenii cum voia el și avea “relații peste tot”. Cu relațiile astea l-a scăpat de multe ori pe tata de închisoare fiindcă în primul rând umbla băut pe motocicletă sau la volan iar motivul secundar este că nu a avut niciodată permis nici pentru una, nici pentru alta. A intrat de două ori în pușcărie fiindcă tata, pe cât de înconștient era la băutură, pe atât era de orgolios și tare-n clanță. Iar ta-su i-a zis: “Bine, Petrică, poate te mai răcorești la pușcărie, că habar n-ai câte datorii îmi fac eu pe la oameni ca să te scap de-atâtea ori. Poate ai impresia că-i ușor.” Apoi zâmbea pufnind ușor în râs, dând de înțeles că celălalt e teribil de naiv. Aparent împăciuitor, se scărpina în capu-i pleșuv și termina cu “Mărioară, adă, fă, un păhărel din beci că ne e sete.” Bunica îi răspundea drăguță ca de fiecare dată, “Dracu’ ți-aduce ție un păhărel! I-auzi, să-mi rup io șalele pe scări ca să te-mbeți tu.”
Înainte să mă ducă acasă, a moțăit o juma de oră-n fotoliu plin de praf și puțind a alcool, și-s convins că ar fi dormit el mult și bine dacă nu-l trezea mamaia pocnindu-l cu o cârpă de bucătărie peste ochi:
- Costele, mi-ai mâncat zilele, cum intri așa împuțit în casă? Am paișpe operații, cât crezi că mai pot să strâng de pe urma voastră? Hai, scoal’ să duci copchilu’ acasă.
- Las-l, fă, să doarmă aici că e târziu, un’ să-l duc la ora asta?
Io mă uitam la televizor, alb-negru desigur, care o dată la două minute făcea niște dungi pe mijlocul ecranului. Am aflat că asta era din cauză că “seducea tubu”.
- Ia la tataia 50 de lei și dormi la noi.
- Vreau să fac cacaa....
- ...mai ia încă 50 și-ascultă la mine-acilea….
- Costele, tu-ai înnebunit? Îl așteaptă mă-sa acasă că nu l-a văzut de 7 zile. Vrei să mă trezesc cu ea pe cap ca o găină nebună? Hai, scoal’ din fotoliu’, nu mă face să-ți repet că jar mănânci.
Se ridica până la urmă, se juca o perioadă de-a calu’ cu mine, io eram bucuros nevoie mare și nu știu ce ziceam și făceam exact, da’ se bășea tataia de nu mai era loc de stat în casă.
La bloc când am ajuns, aceeași placă: țigan, mă-nvârtea de cap să prezinte bronzu’ de pe tors și juma de bucă arătată pentru comparație. Doar mama când m-a văzut și-a dat seama că-s mai palid așa sub pielea maronie, mi-a pipăit burta și-a zis scurt:
- Mâine când vin de la muncă mergem la doctor.
Și voiam să zic ceva.
- Fără discuții.
În seara aia am visat că îmi scoate doctoru’ caca cu seringa din burtă și m-am pișat în pat. A doua zi m-am trezit foarte târziu și asta însemna că tata e acasă. Ca orice director de grădiniță care se respectă, dacă voia să se ducă la muncă, se ducea, dacă nu, nu. Sună telefonul. Soneria pe-atunci te scotea din morți iar dacă se-ntâmpla să sune fix când treceai pe lângă el, tresăreai sau te speriai de-a dreptul. Multe dintre conversații începeau cu “pizda mă-tii că m-ai și speriat cu telefonu’ tău”. Răspund:
- Alo?
- Puiule, dă-mi-l și mie pe tati.
Mă duc în dormitor, mișc hipopotamul de sub pătură:
- M? Ce e?
- A sunat un nene, vrea cu tine.
- Zi-i că dorm.
Eu lipa-lipa până pe hol, unde era telefonul.
- Tati a zis că doarme.
- Auzi, spune-i trântorului ăla că dacă nu se trezește, nu mai vede motocicleta mea.
- Ce-i ăla trântor?
- O putoare de albină. Și fugi mai repede că sun de la muncă.
Mă duc iar să trezesc leșul:
- Tati, e un nene care zice că dacă nu te scoli, nu-ți mai dă motocicleta. Și te-a făcut albină.
Tata era doar în niște chiloți albi care atârnau așa pe el de zici că făcuse caca. Eu tare mult aș fi vrut să fii făcut caca în pat în loc de pișu.
- Da, Bâțane, care-i treaba?
- Aaaa, acum te-ai trezit, când ai auzit de motocicletă... Băi, uite care-i treaba. S-a stabilit la fabrică că vine o mașină, un maxi-taxi să ne ia pe toți de la mine de la atelier. Trece în fiecare dimineață pe la casa fiecăruia, ne duce și apoi ne și aduce seara acasă. Deci ce voiam io să-ți zic este că nu prea mai am nevoie de motocicletă. Prost aș fi să consum benzină în fiecare zi. Ți-o dau ție. O cumperi?
- Cum adică s-o cumpăr? Păi pân-acum am cumpărat-o?
- Nu te căca pe tine. Dacă n-o vrei, o vând altuia.
- Bine, bine, cât ceri pe ea?
- 2600 lei.
- Oooo… băi, frână, frână. Nu-ți dă nici dracu’ atâta pe ea. N-ai văzut ce zgâriată și șifonată e?
- Cine-a zgâriat-o, bă, deșteptule? Nu tu?
- Da’, mă’, da’ io acum sunt cumpărător. Din perspectiva mea, n-ai avut grijă de ea. Punct.
- N-am avut grijă pe mă-ta.
- Ia vezi cum vorbești de mama.
- Hai, lasă, nu te mai da sensibil și zi-mi cine stătea la 3 noaptea-n subsol cu lumânarea pă cască și repara motocicleta stricată de tine? Ă? Credeai că e gripată și-are nevoie doar de-o batistă că-i trece, nu?
Au stat ceva timp la telefoin, tata și-a pus un vin și până au terminat de vorbit sticla era aproape goală. Eu mi-am ascuns rușinea, am pus cuvertura peste pata de pișat din pat, schimbat pijamale, chiloți, tot.
- Deci ca să fim înțeleși: trec acu’ pe la tine, și-ți las arvună 300 lei ca să fii sigur că-s om serios.
- Sunt la muncă, bă, tu n-auzi? Viu diseară. Nu-i spui lu’ nevastă-mea de treaba asta.
- Nici tu lu’ nevastă-mea.
- Bine, Petrică, așa facem.
- Da’ io cum pot să dau o tură cu ea să vâd cum merge?
- Ce-ai mă, ești pilit? Nu știi cum merge? Ai luat-o acum 2 zile.
- Da’, dar vreau să dau o tură ca cumpărător, nuș’ dacă pricepi. Trebuie să fiu atent la detalii de data asta.
- De parcă n-ai mai luat-o și fără să-mi zici. Vezi că-i în subsol, nu mai știu câtă benzină are fiindcă săptămâna asta am mers cu maxi-taxi la fabrică.
A-nchis telefonul foarte satisfăcut și-a-nceput să răsfoiască agenda. A sunat câțiva inși ca să ceară bani cu-mprumut, a mai desfăcut și a doua sticlă. Sporăvăia entuziasmat cu voce tare, zicea că propune o afacere, făcea glume, întreba de neveste și copii. În timpul ăsta io eram în camera mea făcându-mi de lucru cu foarfeca. După o jumătate de oră toată treaba era aranjată, s-a ridicat de pe fotoliul de răchită din hol și-n drum spre dormitor își cânta la țanbal pe burtă: “terencheten, terencheten…” Mie mi-a strigat să mă fac gata că mergem la mamaia să luăm săpun de casă și niște șuncă. M-oi fi îmbrăcat bine sau nu, asta a trecut neobservat. După ce “terencheten” a coborât scările, io începusem să fac ochii mari văzând că scoate motocicleta din subsolul blocului.
- Hai, că mergem la mamaia pe motocicletă, fac bărbat din tine.
- Nu merg, o să cad.
- Nu cazi, mă, că te țin io bine. Hai, vino-ncoace, nu fii papleacă, zise el iar în timpul ăsta își punea casca pe cap. Se uita la freza mea zburlită și făcu un “pfoaa… dacă te prinde miliția fără cască am încurcat-o amândoi.” S-a dus în apartament să găsească una și s-a-ntors clătinându-se cu căciula mea de iepure și-un fes pe deasupra. Io eram în pantaloni scurți, sandale și-un maiou murdar.
- Pune fesu’ și-apoi căciula și hai, sus pe motocicletă.
- Nu vreau, e cald.
- Paștele mă-tii că nu stau să mă tocmesc cu tine. Și mi le-ndesă pe cap cu promisiunea tacită că-mi trage o chelfăneală de nu mă văd. Toate episoadele de beție ale lui tata le asociam cu panica mamei și fără-ndoială că eram într-o stare de agitație avansată.
- Stai acolo lângă scară să pornesc motoru’ și-apoi urci și tu.
Și-a lăsat toată greutatea pe o manivelă scurtă de picior și s-a auzit un “prrr…” sobru și scurt. După alți 3-4 “prrr…” în care el se bălăngănea gata să cadă, începusem să transpir de tot, mi-am scos căciula de iarnă și fesu’. Am aruncat fesu’ pe jos, mi-am pus la loc repede căciula. Tata, foarte perspicace, a observat mișcarea:
- Măi, pune-ți fesu’ la loc, n-auzi? Plecăm acum.
- E caaaaaalddd…
- Trebuie să ți-l pui că n-am cască de copil. Dacă cazi și te lovești la cap?
- Păi n-ai zis că mă ții bine?
- Pizda mă-tii de copil… da’ să nu te prind că dai și căciula jos că te plesnesc de nu te vezi.
Într-un final motocicleta începu să huruie extrem de zgomotos și agresiv de-am fugit în capul scărilor de la intrarea-n bloc. De sus de-acolo strigam “nu vreau, nu vreau…” Tata striga și el la mine, dădea din mână, nu-nțelegeam nimic, doar clătinam din cap energic că n-am de gând să mă urc pe dihania aia. A oprit motoru’ ca să ne putem înțelege și s-a-ndreptat spre mine convins fiind că mi-o iau.
- Uite, te urc pe motocicletă, da’ nu o pornesc, doar ca să vezi cum e. Mi-a explicat despre discul de kilometraj, mi-a zis ce fac coarnele alea, a zis de ambreiaj, de benzină, ulei, de ce face atâta zgomot apoi a zis și de bunicu’ din partea mamei că a avut și el motocicletă. Când am auzit de bunicu’ m-am calmat tot. Blana căciulei din jurul feței mele era leoarcă de transpirație. Tot alunecam de pe rezervorul de benzină unde mă pusese. A zis “trebuie să schimbăm locurile, te pun în spate da’ te ții bine de cămașa mea să nu cazi, da? Dacă o să cazi, faci buba iar la spital injecții.” Când am auzit de injecții i-am băgat degețelele adânc în carnea colacului de pe burtă.
- Băi, nu mă ciupi-n cristosu’ mă-sii de treabă… Uite, ține-te strâns de cureaua mea mai bine. Fii atent că pornesc, să nu te sperii că sunt doar niște fiare care se pocnesc acolo, nimic mai mult. Gata?
- Îhî.
Și tineam strâns de nu mai aveam sânge-n degete.
Cu o maimuță mică sudată de el, nu mai putea să se ridice-n picioare ca să se lase cu toată greutatea și s-o pornească, dar spre norocul lui, la a doua-ncercare a pornit. Ce-am simțit eu acolo e... greu de descris. Căciula-mi căzuse pe ochi complet și simțeam cum sunt pocnit peste fund cu 100 de scânduri pe secundă. Îmi vibrau violent și incontrolabil toate organele. A ambalat-o ușor de câteva ori să fie sigur că pornitul n-a fost o păcăleală, după care-am început să țip cât mă țineau bojocii:
-Tatiiii… Ta-Tiiiiii… Ca-Caaaa, cacaaaa…..
- Gata, pe locuri…., țin-te bineee….
- Caca, cacaaaa… o țineam io pe-a mea disperat și mitraliat peste cur de pistoanele motocicletei.
- Ce e, mă, iar? strigă el oprind motorul.
- Am făcut caca pe mine.
- Hai, bă, dă-o-n paștele mă-sii de treabă. Te-ai găsit din prima zi să te caci pe motocicleta mea. Mergem sus în casă.
Mi-a adus repede de la baia mare o oliță în care mama păstra cleștii de rufe, i-a răsturnat pe jos, a măturat cu piciorul încălțămintea de la intrare ca să-mi facă spațiu de manevră la cuier acolo:
- Ia, cacă-te aici în continuare. M-a dezbrăcat relativ cu grijă și mi-a aruncat hainele direct la gunoi. Eu mă scremeam cu același zâmbet fals pe care l-am avut și la Amara.
- Mai ai?
- Mai am.
- Ia să văd.
- Oooo… bă băiatuleee… căcat de soldat e ăsta, frățioare...
Și mi-a mai adus o oliță din baia mică, mânjită de vopsea. În asta își tinea el pensulele.
- Fă în asta până o golesc pe prima.
A golit-o apoi a borât în baie de la miros. L-am auzit cum scuipa și grohăia. Io începusem să mă mai relaxez căci începusem să mă joc cu cleștii din jur. Puțea groaznic în toată casa. Mie nu-mi mirosea nimic dar tata se ținea de nas și a deschis geamurile să se aerisească.
- Vreau olița ailaltă, asta mă zgârie.
S-a crucit când a văzut că și a doua e plină. S-a-ntrebat într-un târziu de ce nu m-a lăsat să mă duc la veceu de la bun început că vremea olițelor era demult apusă. Terminasem de făcut un șarpe din cleștii mamei și făceam “Ssss… Ssss…” către pantofii de la intrare. Tata era-n bucătărie cu spatele la fereastră și cu ochii țintă pe mine. Își turna un pahar zicând în ciudă:
- Morții mă-sii că m-am și trezit.
Sfărșit.
